duminică, 19 ianuarie 2014

Bunicii

   Stau in fata calculatorului si a pozelor făcute azi la bunici si ma gandesc ce pot scrie despre mine, despre Natalia, despre bunicii ei, despre bunicii mei...

   Doar ca m-a cuprins un soi de duiosie gandindu-ma la bunicii mei si la parintii mei ca si bunici.

   L-am vazut pe bunicul, printre anii trecuti in urma, pieptanandu-mi, dupa baie, parul lung, l-am zarit cum obisnuia sa frece, cu rabdare si pricepere de gospodina, maioneza pentru salata de boeuf, cum ne repara instalatia veche de brad, an si an, cum o indemna pe bunica sa ne dea din bruma de pensie cativa banuti pentru bomboane.Si acum ii simt blandetea nesfarsita...si acum simt durerea de atunci cand l-am pierdut...

   Il vad clar si pe tata tinandu-mi copila in brate pentru prima data, cu grija, teama si emotie adevarata, il si vad cum se agita cand isi vedea nepoata plangand cu lacrimi mari de bebelus alintat, cum o schimba de scutece cu mandrie, ca doar "stia cum se face"  si adauga raspicat, doar pentru mine ca" mare nascocire de ajutor sunt scutecele asta, tata... "

   Este un sir de oameni care se sfarseste cu un prunc curat, nescris cu nici o soarta, potrivnica sau nu.Oameni care au fost tineri odata, oameni care s-au iubit,care au creat alti oameni, au trait, iar atunci cand credeau ca li s-a terminat sirul, au trait din nou printr-un bot de carne cu ochi ce i-a inverzit si i-a inmugurit din nou.

    Au primit o noua sansa, o sansa sa fie parinti iara, prin nepotii lor, sa isi spele pacatele si greselile din copilariile noastre...pentru ca, asa cum este un fruct copt, parfumat si dulce, asa este un om in a doua parte a vietii, are de oferit toata esenta lui buna dintr-o imbucatura.

   Natalia a avut norocul sa isi cunoasca toti bunicii si fiecare dintre ei a fost binecuvantat sa ne fie alaturi la crestinarea micutei.Viata este nemiloasa si l-am pierdut pe unul dintre ei.Dar Natalia are patru bunici, asa o sa ii cunoasca si o sa ii iubeasca!

   Ma uit la Natalia si la bunicii ei.Ii vad zambind cu ochii cand o privesc.Le simt mandria ca ne-au crescut frumos si ca noi le-am daruit un asemenea pretios dar.Le citesc umilinta in fata sortii si recunostinta ca inca sunt pe acest pamant sa se bucure si sa bucure vlastare noi.






2 comentarii:

  1. Ce emotionante randuri si pline de adevar! Felicitari Lory pentru blog,pentru Natalia si ...pentru bunici! Te imbratisez cu multa dragoste!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru dragostea din cuvintele tale!

    RăspundețiȘtergere