Și cum îndemnul general este să privim frumosul din orice lucru, om ori situație, am lăsat în spate stresul șoselelor necurătate, al ploii înghețate și am decis să deschid larg ochii si mintea în față frumuseții și puterii tulburătoare a naturii! Deși orizontul meu s-a limitat doar la cadrul natural de pe lângă casă, experiența a intrat în cele din urmă la capitolul "distracție de iarnă în familie" .
Pentru a face acest lucru posibil, în zi de iarnă pană-n seară, liberă de serviciu și de scoală, am anunțat-o scurt și concis pe pitică că vom ieși afară. Nici nu a trebuit să îi explic că e benefic să respirăm aerul curat si să lăsăm tolaneala și trandăveala de prea multe zile libere...bla bla bla...de fapt îndemnul moralizator era mai mult pentu leneșa din mine, ea s-a arătat surprinzător de rapid incantată de posibilitatea de a culege țurțuri uriași.
Mi-am asumat eu răspunderea, odată cu ieșitul de recreere, să scot si cătelul la plimbare în această zi minunată inghetată și nu, nu era vorba de inghetată de băț cum a răs mândra, salivând la gandul minunatului desert, în ton cu vremea.
Și așa că, zdup afară, cu pisica in frunte, impinsă cu efort de Nati.Sărmana măta, mai că a făcut o tumbă încercând să se proptească în pragul ușii, speriată de prima pală de stropi înghețați care i-a tremurat mustătile.
In timp ce cătelul alerga pisica iar Natalia alerga cătelul încercând să-i bage țurțuri în urechi și să îl transforme într-un fel de Robo Masha, am zis că asta e momentul meu de zen, de conexiune cu natura, de curătare a canalelor energetice, înțelegeți voi, echilibru, armonie și pace în lume! Am închis ochii, am lăsat lapovița să imi piste obrajii și am ascultat liniștea incremenită a iernii. Minunat!
Asta a durat zece secunde.Cătelul a prins pisica in joacă iar copila i-a prins pe amândoi serios de coadă, muștruluindu-i temeinic pentru neobrăzarea de a se certa.În cele din urmă i-a iertat, i-a îndemnat elegant să isi dea laba in semn de reconciliere și i-a invitat-obligat la niste lecții de patinaj fără patine. Noroc cu ghearele din dotare!
M-am simțit că într-un episod cu Tom și Jerry, dar unul clasic, bun, cu ras si plâns.Bine că s-a terminat repetiția rapid, cu frană direct în pubelă de gunoi,care apropo, arata spectacluos, imbrăcată in haina-i de gheată strălucitoare, ornată cu zeci de țurțuri aliniați perfect.Păcat de operă Mamei Natură, forma asta de artă se pare că nu a fost apreciată la noi în curte!
Așa că am avut o după-amiază energică și nu energetică, in postura mea minunată de mama-arbitru, cu spărgătorul de gheată în mână și cu cei trei gălăgiosi pe fundal parcă levitând în juru-mi, cu urechile de la căciula ori cele din dotare fluturând, fără meditația propusa dar transpirată, amuzată și obosită plăcut.
Iată și spectacolul naturii de zilele trecute, surprins în poze, pe fugă, printre momentele mele de relaxare.
Pentru a face acest lucru posibil, în zi de iarnă pană-n seară, liberă de serviciu și de scoală, am anunțat-o scurt și concis pe pitică că vom ieși afară. Nici nu a trebuit să îi explic că e benefic să respirăm aerul curat si să lăsăm tolaneala și trandăveala de prea multe zile libere...bla bla bla...de fapt îndemnul moralizator era mai mult pentu leneșa din mine, ea s-a arătat surprinzător de rapid incantată de posibilitatea de a culege țurțuri uriași.
Mi-am asumat eu răspunderea, odată cu ieșitul de recreere, să scot si cătelul la plimbare în această zi minunată inghetată și nu, nu era vorba de inghetată de băț cum a răs mândra, salivând la gandul minunatului desert, în ton cu vremea.
Și așa că, zdup afară, cu pisica in frunte, impinsă cu efort de Nati.Sărmana măta, mai că a făcut o tumbă încercând să se proptească în pragul ușii, speriată de prima pală de stropi înghețați care i-a tremurat mustătile.
In timp ce cătelul alerga pisica iar Natalia alerga cătelul încercând să-i bage țurțuri în urechi și să îl transforme într-un fel de Robo Masha, am zis că asta e momentul meu de zen, de conexiune cu natura, de curătare a canalelor energetice, înțelegeți voi, echilibru, armonie și pace în lume! Am închis ochii, am lăsat lapovița să imi piste obrajii și am ascultat liniștea incremenită a iernii. Minunat!
Asta a durat zece secunde.Cătelul a prins pisica in joacă iar copila i-a prins pe amândoi serios de coadă, muștruluindu-i temeinic pentru neobrăzarea de a se certa.În cele din urmă i-a iertat, i-a îndemnat elegant să isi dea laba in semn de reconciliere și i-a invitat-obligat la niste lecții de patinaj fără patine. Noroc cu ghearele din dotare!
M-am simțit că într-un episod cu Tom și Jerry, dar unul clasic, bun, cu ras si plâns.Bine că s-a terminat repetiția rapid, cu frană direct în pubelă de gunoi,care apropo, arata spectacluos, imbrăcată in haina-i de gheată strălucitoare, ornată cu zeci de țurțuri aliniați perfect.Păcat de operă Mamei Natură, forma asta de artă se pare că nu a fost apreciată la noi în curte!
Așa că am avut o după-amiază energică și nu energetică, in postura mea minunată de mama-arbitru, cu spărgătorul de gheată în mână și cu cei trei gălăgiosi pe fundal parcă levitând în juru-mi, cu urechile de la căciula ori cele din dotare fluturând, fără meditația propusa dar transpirată, amuzată și obosită plăcut.
Iată și spectacolul naturii de zilele trecute, surprins în poze, pe fugă, printre momentele mele de relaxare.
