Ar trebui sa incep
cu "A fost odata,ca niciodata..." si sa continui cu versul lui
Alecsandri: "A-nceput de ieri sa cada cate-un fulg....".Asa erau iernile
copilariei noastre,ierni de poveste in adevaratul sens al
cuvantului.Iarna era iarna,cu ger si zapada multa,cu turturi atarnand de
burlane,cu focul duduind in soba...
Am crescut langa oras,intr-o familie de conditie medie,nu eram bogati
dar nici saraci.Oameni muncitori si cu frica lui Dumnezeu,ai mei
petreceau Sarbatorile,cu sfintenie,dupa acelasi ritual,ritual impus de
traditii dar si influentat,pe alocuri,de veniturile familiei.
Asa ca,iarna insemna viscol, troiene si ger;de
Craciun iti scartia omatul sub picioare si iti ingheta nasul fara
fular.Si uite asa,infofoliti,cu caciuli si fulare crosetate de bunica
sau de vreo baba priceputa din vecini si incaltati cu cizme butucanoase
si calduroase,mergeam de la scoala spre biserica din sat,in sir
indian,unde cantam cu glasurile tremurande de copii,cateva colinde
pregatite si repetate sarguincios cu saptamani inainte de Marea
Sarbatoare.Nu venea mosul la biserica dar aveam aceeasi bucurie cand
preotul ne impartea fiecaruia punguta cadou cu o Eugenie,cateva bomoane
si o ciocolata.
Acasa totul mirosea a cozonac si a ram de brad.Bunica planuia in
detaliu ziua in care avea sa plamadeasca cozonacul.Cu ochelarii pe nas
scria si taia pe lista:faina,zahar,rahat,mirodenii....In ziua cu pricina
se trezea inca de la patru dimineata,iar cand noi eram in picioare,coca
grasa si frumoasa crestea cuminte intr-un lighean mare pe soba
incalzita.Toata lumea era implicata in vreo treaba.Parca
il si vad pe bunicul amestecand de zor cu lingura de lemn in
maioneza...el facea cea mai buna maioneza din lume!Mama cocea niste
braduti minunati cu ciocolata si rom pe care noi ne grabeam sa ii pudram
cu zahar cum ieseu din forma.La fel de repede ne-am fi grabit sa ii
mancam daca nu ni se dadea peste maini si eram trimise repejor sa
vegheam caltabosul ce ferbea,ca in fiecare an,pe plita incinsa.Tata
trebaluia pe afara,taia buturugile in surcele si dadea boabe la gainile
zgribulite care se bucurau ca pe ele nu le cheama Ghita,noi nu mancam
gaini de Craciun!Apoi isi dovedea talentele de bucatar de carne si facea
cea mai buna friptura de purcel cu vin la cuptor.
Cu o saptamana inaintea Marii Sarbatori era sacrificat Ghita,crescut cu
dragoste inca din primavara.Cum se iveau zorile,tata,bunicu' si inca o
mana de vecini indeplineau cumplita si binecuvantata soarta a lui
Ghita,cea de a ajunge carnati si caltabosi.Noi fetele,stateam in casa,cu
palmele pe urechi,pentru a nu auzi
guitul sarmanului animal.Dupa sacrificare oricum ne pierea orice
mustrare de constiinta si il calaream pe rand,traditie indepilnita an de
an pana cand am crescut suficient de mari incat sa ni se para un lucru
stupid.In ziua respectiva in toata casa era forfota,unul cara o
pulpa,altul o aseza in camara,unul umplea un mat,altul condimenta o
sunca si asa se continua pana cand tot porcul era asezat ordonat in
oale,mate,frigidere...
Serile de colindat erau speciale.Ne faceam planul dinainte,schita
satului la colindat.Stiam casele unde gospodarii erau harnici si se
bucurau de uratori.Primeam covrigi,nuci,mere si uneori,cate-o gospodina
grasa si rosie-n obraji,impresionata de vocile noastre tremurande si
nasucurile inghetate,scoatea cate-o tava aburinda de prajituri.Doamne,ce
bine mai era!
Bradul era ales cu grija.Plecam cu bunicul la piata si alegeam cel mai
falnic bradut...conform
bugetului.Oricum pentru noi era cel mai frumos,chiar daca era un pic
stramb sau trebuia sa-i mai taiem o crenguta,doua pentru a-l mai
echilibra ...era perfect.Apoi incepea marea impodobire.Noi,fetele,legam
cu grija si cu ata in brad,dulciurile primite dinainte de la fabrica
unde lucra tata.Nu aveam voie sa ne atingem de ele,stiam ca trebuie
pastrate pentru brad...asa ca ciocolata Poiana,oua Kinder si tot raiul
dulciurilor,pentru noi,se regaseau in bradut.Bunicul repara din nou
instalatia chinezeasca stricata in fiecare an... ultimul,varful ciobit
dar falnic era pus si gata.. perfectiune si bucurie copilareasca sincera.
Asta conta atunci,demult...familia,mirosurile imbietoare si
bradul,sentimentele de impreuna si dragoste si multe amintiri pe care le
am acum,la treizeci de ani.Nu mai era important daca venea mosul,sau cu
ce venea...Acum,ca avem lucruri mai multe si mai bune,de fapt nu mai
avem ce este mai important ,inocenta,nevoia de familie unita,de
cumpatare si bucurie pentru ceea ce avem in centrul vietii noastre.Asa
ca,va rog,haideti sa ne bucuram de o portocala sub brad cu inocenta si
sfiala pe care o aveam in copilarie.