M-am gândit ceva timp la filmul acesta înainte să îl văd și mă gândesc și mai mult acum, după ce l-am vizionat.
Am sentimente contradictorii, simt o furnicaturâ în suflet, care încă nu știu cum să o definesc:este bucuria unui regal de muzică,de trăiri și genialitate ori doar tristețea unei povești poate prea frumoase pentru lumea asta?Amândouă probabil.
Nu știu multe despre Queen ori Freddie Mercury dar am simțit muzica lor încă din copilărie când tata punea muzică pe bandă de magnetofon.Muzica de atunci mi-a rămas familiară toată viață, chiar dacă de-a lungul anilor nu am ascultat în mod deosebit Queen, dar ori de câte ori mi-au ajuns la urechi acordurile lor cunoscute, m-am reîntors la clipele acelea cu tata, ascultând muzică bună, așa cum o catalogase el.
l-am simțit că fiind un film complex, minunat echilibrat între parcursul formației și viața omului Freddie, “condimentat” cu umor și “sfintit” cu muzică parcă divină, melodie după melodie, toate ajunse hituri, toate diferite că și stil, dar fiecare având aceeași amprentă genială.
În centrul filmului este poziționat Freddy, intrepretat fără doar și poate perfect de Rami Malek: mimica, liniile feței, ale maxilarului, dinții imperfecți, gesturile, tânărul actor a descoperit rețeta metamorfozei umane complete. Pentru mine, acolo, în sala de cinema a fost el, performerul Freddie Mercury, trăindu-și viață și muzica pe ecran.
În 130 de minute am suferit alături de Freddy, i-am simțit frământarea interioară, sensibilitatea și singurătatea care l-a măcinat pe tot parcursul vieții.M-am bucurat de talentul deosebit și de omul din spatele artistului, de ușurința cu care era genial în tot ceea ce făcea, i-am admirat puterea de a trece peste suferința fizică și determinarea și demnitatea cu care i-a încântat pe cei din jur până la sfârșitul fizic.
Mă gândesc că omul aceasta geniu nu a trăit pur și simplu ci a trăit simțind, a simțit esența oamenilor și lucrurilor din jur, a respirat inspirație și a expirat energie și furtuni de emoții printre ascultători, a creat lucruri unice, a spart, prin muzică, tiparele vremurilor iar lucrul acesta, în cele din urmă l-a vulnerabilizat dar în același timp l-a transformat într-o legendă.
A fost o bucurie pentru mine să urmăresc acest tribut emoționant dedicat celei mai mari formații ale secolului, film tribut încheiat cu recrearea perfectă a extraordinarului spectacol Queen de la Live Aid, o interpretare care te râcâie direct pe inimă, dânad la o parte strat după strat, până la miezul interior al orcui a ascultat atunci și acum.
Din fericire, încă se nasc pe acest pământ oameni înzestrați în a transmite atât de bine, clar și profund, încât reușesc să-i umple în totalitate de emoții complexe pe cei ce le sunt in față.
Mulțumesc Freddie Mercury și mulțumesc Rami Malek!
Am sentimente contradictorii, simt o furnicaturâ în suflet, care încă nu știu cum să o definesc:este bucuria unui regal de muzică,de trăiri și genialitate ori doar tristețea unei povești poate prea frumoase pentru lumea asta?Amândouă probabil.
Nu știu multe despre Queen ori Freddie Mercury dar am simțit muzica lor încă din copilărie când tata punea muzică pe bandă de magnetofon.Muzica de atunci mi-a rămas familiară toată viață, chiar dacă de-a lungul anilor nu am ascultat în mod deosebit Queen, dar ori de câte ori mi-au ajuns la urechi acordurile lor cunoscute, m-am reîntors la clipele acelea cu tata, ascultând muzică bună, așa cum o catalogase el.
l-am simțit că fiind un film complex, minunat echilibrat între parcursul formației și viața omului Freddie, “condimentat” cu umor și “sfintit” cu muzică parcă divină, melodie după melodie, toate ajunse hituri, toate diferite că și stil, dar fiecare având aceeași amprentă genială.
În centrul filmului este poziționat Freddy, intrepretat fără doar și poate perfect de Rami Malek: mimica, liniile feței, ale maxilarului, dinții imperfecți, gesturile, tânărul actor a descoperit rețeta metamorfozei umane complete. Pentru mine, acolo, în sala de cinema a fost el, performerul Freddie Mercury, trăindu-și viață și muzica pe ecran.
În 130 de minute am suferit alături de Freddy, i-am simțit frământarea interioară, sensibilitatea și singurătatea care l-a măcinat pe tot parcursul vieții.M-am bucurat de talentul deosebit și de omul din spatele artistului, de ușurința cu care era genial în tot ceea ce făcea, i-am admirat puterea de a trece peste suferința fizică și determinarea și demnitatea cu care i-a încântat pe cei din jur până la sfârșitul fizic.
Mă gândesc că omul aceasta geniu nu a trăit pur și simplu ci a trăit simțind, a simțit esența oamenilor și lucrurilor din jur, a respirat inspirație și a expirat energie și furtuni de emoții printre ascultători, a creat lucruri unice, a spart, prin muzică, tiparele vremurilor iar lucrul acesta, în cele din urmă l-a vulnerabilizat dar în același timp l-a transformat într-o legendă.
A fost o bucurie pentru mine să urmăresc acest tribut emoționant dedicat celei mai mari formații ale secolului, film tribut încheiat cu recrearea perfectă a extraordinarului spectacol Queen de la Live Aid, o interpretare care te râcâie direct pe inimă, dânad la o parte strat după strat, până la miezul interior al orcui a ascultat atunci și acum.
Din fericire, încă se nasc pe acest pământ oameni înzestrați în a transmite atât de bine, clar și profund, încât reușesc să-i umple în totalitate de emoții complexe pe cei ce le sunt in față.
Mulțumesc Freddie Mercury și mulțumesc Rami Malek!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu